De ce investigațiile preventive sunt importante

Dr. Anca Coricovac

Dr. Anca Coricovac Medic primar obstetrică-ginecologie, cu specializare în fertilitate 

Fertilitatea nu este ceva, un proces care să lase semne fizice și n-avem cum să o simțim și nici s-o ghicim. Și n-avem niciun beculeț care să se aprindă și să ne spună că rezerva ovariană a început să scadă.  

Și atunci e important și totdeauna consider că investigațiile preventive sunt un act de informare și ceva care trebuie să se întâmple, tocmai pentru că trebuie să avem grijă de corpul nostru.  

O menstruație regulată nu este egal cu o fertilitate perfectă. De atâtea ori, putem să avem menstruații regulate, totuși, și dacă ne testăm un AMH, hormonul care ne arată rezerva ovariană, sau facem o ecografie și observăm foliculii ovarieni, observăm cu surprindere că rezerva ovariană nu este chiar cea așteptată și nu suntem la parametri maximi de fertilitate.  

Deci, faptul că avem menstruație regulată nu înseamnă că n-avem, posibil, o problemă de fertilitate. Și plus că fertilitatea nu înseamnă numai ovare, înseamnă și trompe, înseamnă și uter, înseamnă câte puțin din fiecare. Și nu înseamnă, dacă ar fi… m-am legat doar de noi, femeile, dar fertilitatea, până la urmă, înseamnă și jumătate din partenerul masculin. O privim la pachet.  

Sunt câteva investigații simple pe care le putem lua în calcul pentru a ști să avem mai multe informații despre fertilitatea noastră. AMH ne arată rezerva ovariană, este un hormon care se determină din sânge. O ecografie ginecologică simplă, care ne permite să observăm ovare, uter. Și, la recomandarea medicului, o investigație a trompelor uterine, histerosalpingografia.  

Este foarte important să nu privim la cea de lângă noi, pentru că și prietena, și altă cunoștință poate să fie diferită și poate să aibă probleme de fertilitate sau nu. Și, de asemenea, poate să aibă alte aspecte pe care poate că noi nu le avem.  

Și atunci e important să ne investigăm pe noi, să ne iubim corpul nostru și să avem grijă de el, și să avem o discuție sinceră și cinstită cu medicul care ne este alături, astfel încât să luăm cele mai bune opțiuni pentru noi.